Comisia Europeană taie orice speranță de la București. PNRR se negociază doar în caz de dezastru
omisia Europeană spune clar: miliardele de la Bruxelles nu pot fi renegociate. Oficialii europeni susțin că doar în cazul unor dezastre naturale pot fi făcute modificări la planul deja aprobat. Asta deși ministrul Muncii spune că pensiile românilor vor fi înghețate dacă procentul banilor pe care România îi poate da pentru pensii nu se majorează.
Un stat membru poate solicita modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență numai în cazuri excepționale, precum dezastrele naturale de dimensiuni istorice, se arată într-un răspuns al Comisiei Europene transmis unui post TV, citat de Realitatea Plus.
De asemenea, Comisia Europeană atrage atenția că orice cerere de modificare a PNRR ar întârzia cu mult implementarea programului.
Răspusnul vine în condițiile în care ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a afirmat, sâmbătă, la același post, că oficialii europeni se refereau la renegocierea totală a programului, iar PSD dorește doar o „optimizare în anumite puncte”, ceea ce regulamentul Comisiei Europene permite.