MENIU

Comisia Europeană cere PRELUNGIREA certificatului verde până în 2023: care este EXPLICAȚIA executivului comunitar

Comisia Europeană cu sediul la Bruxelles (Belgia)

Comisia Europeană a propus, astăzi, ca folosirea certificatului digital COVID-19 (certificatul verde) să fie extinsă până pe 30 iunie 2023, în vederea înlesnirii călătoriilor în interiorul blocului comunitar, regulamentul care este acum în vigoare prevăzând o valabilitate a acestui certificat până pe 30 iunie 2022. Propunerea vine în aceeași zi în care directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, a afirmat că datorită imunizării puternice actuale în Europa şi a severităţii mai scăzute a variantei Omicron a COVID-19, continentul se află într-o situaţie de "încetare a focului", care ar putea conduce la sfârşitul pandemiei de coronavirus. 

\"\"Virusul încă circulă, este prevalent în UE şi trebuie să fim pregătiţi pentru noi creşteri (ale numărului de infectări) în a doua jumătate a anului sau pentru apariţia unor noi variante\"\" ale coronavirusului, a declarat  purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, relatează Agerpres, care citează EFE.

Reamintim că deja controversatul certificat verde atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ recent.

Propunerea vine după ce, cu doar două zile în urmă, a intrat în vigoare noua regulă stabilită de aceeași Comisie Europeană care limitează la 270 de zile (nouă luni) valabilitatea certificatului de vaccinare fără doza booster pentru călătoriile intra-europene.

În propunerea anunţată astăzi, CE a cerut, totodată, şi includerea anumitor teste antigen printre testele pentru care să poată fi emis certificatul verde.

Lucurile nu se opresc însă aici. O altă propunere are în vedere garantarea că certificatele de vaccinare menţionează numărul total corect al dozelor administrate în orice stat membru al UE, nu doar în ţara care emite certificatul, întrucât uneori apar astfel de neconcordanţe pe certificatele persoanelor care nu fac toată schema de vaccinare în aceeaşi ţară.

CE propune, de asemenea, ca certificatele de vaccinare să poată fi emise şi persoanelor care participă la testele clinice, măsură ce \"\"are ca obiectiv susţinerea dezvoltării şi evaluării continue a vaccinurilor anti-COVID-19\"\".

În context, executivul comunitar a solicitat Consiliului UE (statele membre) şi Parlamentului European (PE) să sprijine cu celeritate propunerea de revizuire a regulamentului anunţată joi, astfel încât noile prevederi să intre în vigoare înainte de 30 iunie 2022, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
comisia europeana certificate covid doza booster