MENIU

Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România

<p>Cehia şi-ar fi dorit portofoliul acordat Rom&acirc;niei &icirc;n noua Comisie Europeană</p>

Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene remis, marți, AGERPRES.

"România are deja Acordul de Parteneriat 2014—2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată în zilele următoare. În urma acestei validări, devine de necontestat faptul că documentul trimis de România răspunde exigențelor Comisiei", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Acesta a reamintit că România a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal.

"De atunci și până recent am avut în continuu negocieri cu reprezentanții Comisiei pentru a obține o strategie cât mai bună de folosire a banilor europeni pentru români și pentru România! Procesul de validare a Acordului de Parteneriat ar fi putut fi mult mai facil dacă unii dintre români, în special cei care fac parte din PDL și PNL, dar și alții, nu ar fi luptat împotriva intereselor naționale, împotriva românilor, exact așa cum au făcut și în perioada 2009 — 2011, perioada cea mai neagră din istoria absorbției fondurilor europene", a arătat ministrul.

În perioada de programare 2014 — 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocați pentru politica de coeziune. AGERPRES

Mai multe articole despre:
parteneriat Comisia Europeană