Comisia de Etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza": Negoiţă a plagiat. Reacţia primarului
Lucrarea de doctorat a primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat. Asta a constatat Comisia de Etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
Primarul de la sectorul 3 a admis pe un cont de socializare că nu a obţinut pe drept diploma de doctor şi anunţă că se va supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor.
"Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această "modă" a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum și din care am învățat o lecție importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă!", scrie Negoiţă, pe Facebook.
Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a cerut deja Consiliului să îi retragă edilului titlul, a declarat rectorul instituției, pentru agenţia News.ro.