MENIU

Coloanele de TIR-uri la granița cu Ungaria. Timpii de așteptare URIAȘI. Care sunt CAUZELE

Coadă TIR-uri - imagine de arhivă

Coloanele de camioane formate încă de săptămâna trecută la frontiera cu Ungaria, după ce ţara vecină a introdus un nou sistem informatic folosit de autorităţile de frontieră, se menţin luni, când trecerea prin principale puncte de control durează până la trei ore, în cazul traficului greu.

Timpii mari de aşteptare pentru procedurile de trecere a frontierei dinspre România spre Ungaria sunt cauzaţi în principal de „intrarea în uz a noului sistem informatic aparţinând autorităţilor maghiare”, informaţie care apare şi pe aplicaţia online de monitorizare a traficului la frontiere, de la site-ul Poliţiei de Frontieră, potrivit Poliției de Frontieră Arad.

La Nădlac II, punctul de trecere de pe autostrada pan-europeană, coloana de autocamioane este de aproximativ cinci kilometri, iar timpul de aşteptare pentru ieşire din ţară pe cele patru artere deschise pentru traficul greu este de cel puţin 180 de minute.

La Nădlac I se aşteaptă cel puţin 90 de minute, iar la Vărşand – 180 de minute.

În judeţul Bihor, potrivit aplicaţiei Poliţiei de Frontieră, se aşteaptă 100 de minute la Borş I şi 40 de minute la Borş II, iar în judeţul Satu-Mare, la Petea, se aşteaptă 180 de minute.

Pe sensul de intrare în România, aglomeraţie este doar la Nădlac II, unde se aşteaptă aproximativ o oră.

Autorităţile precizează nu este afectat traficul uşor, respectiv nu se înregistrează timpi de aşteptare mari pentru cei care călătoresc cu autoturisme, autocare sau microbuze.

La începutul săptămânii trecute, după implementarea unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către autorităţile ungare, la Nădlac II s-a aşteptat şi şase ore pe arterele de ieşire din ţară dedicate traficului greu, aici formându-se o coloană de autocamioane care a depăşit 10 kilometri pe autostrada pan-europeană.

Mai multe articole despre:
tiruri coada tiruri frontiera vama nadlac