MENIU

#Colectiv. Pacienții răniți care vor fi transferaţi în străinătate, anunțați săptămâna viitoare

<p>Starea răniţilor din Colectiv. 24 de persoane mai sunt internate. 3 pacienti, &icirc;n stare critică</p>

Lista cu numărul răniţilor în incendiul din 30 octombrie, din clubul Colectiv, care vor fi transferaţi în clinicile din străinătate, va fi comunicată abia la începutul săptămânii viitoare. Ministerul Sănătății a cerut o analiză a tuturor dosarelor, la scurt timp după ce medicii de la Spitalul de Arşi au declarat că trei persoane, care au fost internate acolo, au murit din cauza infecțiilor. Doar pentru cei pentru vor primi servicii medicale suplimentare în afară, se va aproba transferul. Ceilalţi vor continua recuperarea la spitalul de Arşi, la spitalele de urgenţă Floreasca şi Elias, dar şi la Spitalul Bagdasar-Arseni, potrivit Realitatea TV.

Toţi pacienţii răniţi în incendiul din clubul Colectiv vor fi evaluaţi pentru a fi transferaţi în spitale din străinătate. Este vorba despre pacienţii răniţi care se află internaţi în spitalele din Bucureşti, iar decizia a fost anunţată vineri de Ministerul Sănătăţii.

Într-un comunicat postat pe site-ul său, acesta transmite că a solicitat sprijinul Ministerului Afacerilor Externe "pentru ca, prin intermediul misiunilor diplomatice, să înştiinţeze spitalele din străinătate acordul autorităţilor române că, în conformitate cu recomandările specialiştilor, pacienţii cu arsuri să continue tratamentul de recuperare în unităţile în care sunt internaţi".

Astăzi, o comisie de specialişti se va întruni la Ministerul Sănătăţii, iar această "va analiza situaţia pacienţilor cu arsuri aflaţi în îngrijirea spitalelor din România, în vederea implementării planului de îngrijire pe termen mediu şi lung".

"Acest plan include atât îngrijirile medicale de recuperare cât şi asistenţă psihologică şi socială pentru pacienţi şi familiile acestora. În situaţiile în care există recomandare din partea specialiştilor, Ministerul Sănătăţii va aproba transferul în străinătate al pacienţilor cu arsuri aflaţi în îngrijirea spitalelor din România", se subliniază în decizia Ministerului Sănătăţii.

#Colectiv. Spitalul de Arși: Trei pacienţi au decedat din pricina infecţiilor

Medicii de la Spitalul de Arşi au explicat presei faptul că până acum trei pacienţi au decedat din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, dar că gradul de infecţii intraspitaliceşti este "acceptabil".

Reprezentantul Spitalului de Arşi: "Mi-este să vă spun detalii, vă pot spune doar ce s-a întâmplat la Spitalul de Arşi: am avut 27 de bolnavi în spital şi au decedat 6, iar cei care au decedat sigur din cauza infecţiilor sunt trei bolnavi".

Mai multe articole despre:
răniţi colectiv transferaţi