MENIU

#Colectiv. Curtea Militară de Apel decide peste o săptămână când judecă pe cei doi pompieri

Curtea Militară de Apel a amânat luni, pentru 15 februarie, luarea unei decizii în legătură cu începerea judecării pe fond a procesului în care doi pompieri de la ISU București sunt acuzați că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

Pe 25 ianuarie, pompierii George Matei și Antonina Radu, dar și Ministerul Afacerilor Interne au ridicat la Tribunalul Militar București mai multe excepții privind legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul întocmit de DNA.

Excepțiile au fost respinse de judecătorii militari, care au stabilit că rechizitoriul a fost întocmit legal, fiind dispusă începerea judecării pe fond a dosarului.

Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea Militară de Apel, atât de cei doi pompieri, cât și de MAI.

Între timp, 68 de persoane au depus la Tribunalul Militar București cereri pentru a se constitui părți civile și solicită daune morale și materiale în acest dosar.

George Matei și Antonina Radu, inspectori la ISU București cu gradul de căpitan, au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Mai multe articole despre:
pompieri incendiu #colectiv