Cod PORTOCALIU de inundații: Se pot produce efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi după-amiaza, o avertizare Cod portocaliu pentru râuri din judeţele Suceava şi Botoşani, valabilă până la ora 22:00.
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte Acumularea Bucecea, Suceava - bazin amonte S.H. Ţibeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ţibeni - amonte S.H. Iţcani, judeţele Suceava şi Botoşani.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic: Suceava - bazin amonte S.H. Ţibeni, precizează INHGA.