Cod portocaliu de inundații pe râuri din 3 județe
Veşti proaste de la hidrologi. Cod portocaliu de inundații pe râuri din 3 județe
Hidrologii au emis un Cod portocaliu de inundații în 3 județe, până marți la miezul zilei. Un cod galben vizează ape din 12 județe, anunță Mediafax.
Sunt în pericol bazinele hidrografice Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Mureş, Bistriţa (afluent al Siretului), unde hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Codul portocaliu a fost emis pentru intervalul luni ora 22.00 - marți ora 12.00 pentru râuri din Satu Mare, Maramureş și Bistriţa Năsăud.
De luni ora 12.00 până miercuri la ora 12.00 este Cod galben de pe râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Harghita, Mureş, Alba, Suceava şi Neamţ.