MENIU

Cod galben de ninsoare viscolită în 9 județe - Care sunt zonele vizate

Viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt şi ninsoare viscolită valabile până la ora 10:00 în zonele de munte din 9 judeţe.

În judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Suceava şi Neamţ, la o altitudine mai mare de 1800 m, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze care vor depăşi la rafală 90-100 km/h, transport de zăpadă care va determina scăderea vizibilităţii, ninsoare viscolită.

ORA 06.37 Cod galben de vânt puternic în nouă judeţe; ceaţă şi gheţuş în alte două zone, vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, atenţionări Cod galben de vânt puternic, valabile în următoarele ore în zone din nouă judeţe situate în Muntenia, Transilvania şi Moldova, în timp ce în zona Banatului se va semnala ceaţă şi gheţuş.

Astfel, până la ora 9:00, în zona joasă a judeţelor Arad şi Timiş va fi, local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, dar va favoriza, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

Până la ora 8:00, în zona de munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Suceava, Neamţ, Caraş-Severin şi Hunedoara se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală între 80 şi 100 km/h, transport de zăpadă care va determina scăderea vizibilităţii şi ninsoare viscolită.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore. 

Mai multe articole despre:
cod galben ninsoare viscolita zapada anm