MENIU

Clotilde Armand a preluat oficial mandatul de Primar al Sectorului 1. Ce promite

Clotilde Armand. Foto: INQUAM

Clotilde Armand (USR) a depus joi jurământul pentru preluarea mandatului la conducerea Primăriei Sectorului 1, la peste o lună de la alegerile locale. Noul edil a anunțat un audit la instituție, pe care o va curăța de ”pile, corupție și birocrație.”

”De azi, nu uitați, noi toți avem o datorie față de români! Trebuie ca Primăria să funcționeze 100% pentru cetățeni. Cunosc problemele Sectorului 1 și cauzele acestei administrații defectuoase. Am fost consilier local timp de trei ani și m-am luptat să îndrept ceea ce era nedrept pentru democrația noastră. Trebuie să lăsăm orgoliile politice la o parte și să realizăm proiectele deja votate și aprobate. Cetățenii s-au săturat de jaf, de combinații și de promisiuni”, a spus Armand.

Noul edil a anunțat că va avea loc un audit la instituție.

”O curățenie temeinică nu se face ascunzând gunoiul sub preș. Gunoiul trebuie aruncat la tomberon. Ne vom ghida după trei principii - stop pilelor, stop corupției, stop birocrației”, a adăugat Armand.

Clotilde Armand, care a candidat din partea USR-PLUS și PNL la alegerile locale din 27 septembrie, a obținut 40,94% din voturi, iar contracandidatul său, social-democratul Daniel Tudorache, 39,81%.