MENIU

Clipe de coșmar la Râșnov! 60 de turiști, evacuați din hotel după un incendiu violent

Clipe de coșmar la Râșnov! 60 de turiști, evacuați din hotel după un incendiu violent

Au fost clipe de coșmar pentru turiștii din Râșnov! Pompierii au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea unui incendiu violent care a izbucnit la un hotel din cunoscuta stațiune din județul Brașov. 60 de persoane au fost în pericol. După ce 30 s-au autoevacuat, celelalte au fost scoase de pompieri din hotel. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Incendiul a cuprins mansarda hotelului, iar la fața locului au intervenit 4 autospeciale cu apă si spumă( dintre care o autospeciala apartinand SVSU Râsnov), o autoscară, un echipaj SMURD, potrivit realitateadebrasov.net. A fost suplimentat numarul echipajelor de interventie cu înca o autospecială cu apă si spumă si o autoscară.
Fumul s-a răspândit în toată clădirea azi-noapte, relatează Realitatea PLUS. 

”Incendiu Hotel Radsor din oraşul Râşnov. Aproximativ 60 de persoane se aflau în hotel în momentul izbucnirii incendiului: 30 dintre acestea s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie, alte 30 fiind evacuate de către pompieri”, a transmis ISU Braşov.

Sursă Foto: ISU Brașov