Ciucă trage un semnal de alarmă: "Să nu tratați evenimentele ca fiind de natură minoră"
Prim-ministrul Nicolae Ciucă, liderul PNL, a avut vineri dimineață o videoconferință cu prefecții pe tema măsurilor de intervenție pentru combaterea efectelor caniculei. Premierul a dat mai multe dispoziții și a cerut „seriozitate maximă” și „coordonare”.
Nicolae Ciucă, videoconferință cu prefecții pentru combaterea efectelor caniculei
„Ce doresc să menționez este faptul că am organizat această videoconferință pentru a avea timp să luăm măsuri suplimentare față de cele decise în Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Vă cer ca la nivelul fiecărui comitet județean pentru situații de urgență să se desfășoare de câte ori este nevoie ședințele extraordinare pentru a putea să interveniți operativ. De asemenea, să luați toate măsurile astfel încât să fie menținute în stare de operativitate toate echipamentele și tehnica necesară pentru intervenții”, a declarat premierul.
„Personalul să fie pregătit și în măsură să intervină în cel mai scurt timp și, așa cum am discutat cu domnul secretar de stat Arafat, să avem asigurată suplimentarea efectivelor dacă este nevoie. De asemenea, să se coordoneze foarte bine activitățile cu organizațiile neguvernamentale și serviciile voluntare pentru a putea să suplimentăm și să coordonăm foarte bine toate activitățile de intervenție și chiar partea aceasta de informare și prevenție”, a continuat oficialul.
„Este, de asemenea, foarte important ca la nivelul fiecărei localități să se asigure acele puncte medicale unde se poate asigura atât asistență medicală, cât și se pot asigura puncte de distribuire gratuită a apei. Cred că acolo unde este nevoie se poate interveni de la nivel central pentru sprijin, dar sunt convins că, așa cum știu eu că sunt organizate activitățile și resursele la nivelul fiecărei prefecturi, se poate interveni și se pot organiza toate aceste puncte fără probleme”, a adăugat el.
„Este, de asemenea, important să avem acele raportări zilnice și vă cer ca sistemul, fluxul de raportare să fie operativ 24 de ore și legătura cu Departamentul pentru Situații de Urgență, cu structurile guvernamentale să se desfășoare astfel încât ori de câte ori va fi nevoie să putem să intervenim în sprijin”, a mai spus liberalul.
„Vă rog să nu tratați evenimentele ca fiind de natură minoră, pentru că, așa cum arată situația în momentul de față, orice eveniment care este minor, care ni s-ar părea nouă că este minor, poate să crească și să devină unul cât se poate de grav. Seriozitate maximă, coordonare sunt chestiunile pe care dumneavoastră le știți foarte bine”, a subliniat Nicolae Ciucă.