MENIU

Negocieri intense, la Palatul Victoria. Guvern „suplu”, cu doar 18 ministere? Rămâne UDMR în Coaliție?

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu / Foto: Inquam Photos

Liderii Coaliţiei de guvernare s-au întâlnit joi, la Guvern, unde au discutat despre împărțirea funcțiilor și cum va arăta formula noului Executiv condus de Marcel Ciolacu. Liderii trebuie să ajungă la un consens până săptămâna viitoare, când premierul Nicolae Ciucă ar urma să demisioneze. Surse au declarat pentru Realitatea că o variantă convenită ar fi cea a unui Executiv „suplu”, cu doar 18 ministere. UDMR ar rămâne cu două ministere și un post de vicepremier. În plus, PSD nu ar vrea să cedeze Transporturile și ține ca Grindeanu să rămână la șefia acestui minister.

Liderii celor trei formațiuni politice Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Kelemen Hunor au negociat la Palatul Victoria structura noului Guvern.

În timp ce PSD și PNL s-au înțeles să modifice protocolul semnat în decembrie 2021 astfel încât fiecare să-și mențină ministerele pe care și le doresc, UDMR este în corzi și este presat să cedeze din portofoliile pe care le deține.

În contextul în care Marcel Ciolacu a anunțat că își dorește o reducere a portofoliilor din Guvern dar și o reducere a numărului de secretari de stat, UDMR riscă să piardă ministerul Tineretului și Sportului, care ar urma să se comaseze cu ministerul Familiei.

De asemenea, liberalii doresc să preia ministerul Mediului, deținut în prezent de Tancos Barna.

În prezent UDMR are un post de vicepremier și trei portofolii - Dezvoltarea, Mediul și Sportul.

Liderii UDMR au anunțat public că doresc o discuție punctuală, pe comasare a ministerelor, la negocierile pentru formarea noului Executiv.

„Nu avem niciun motiv să ieșim de la guvernare. Nu există o astfel de intenție din partea noastră”, a declarat pentru liderul UDMR, Kelemen Hunor, înaintea ședinței Coaliției de joi.

Reamintim că există un calendar pentru efectuarea rocadei. Premierul Nicolae Ciucă urmează să-și depună mandatul pe 26 mai. Președintele Klaus Iohannis va face consultări cu partidele parlamentare iar pe 29 mai va anunța numele noului premier. Marcel Ciolacu va propune lista de miniștrii negociată în Coaliție și urmează audierile în Parlament. Potrivit calendarului pe 31 mai va fi validat noul Guvern.

Mai multe articole despre:
ciuca ciolacu sedinta