MENIU

Nicolae Ciucă, SINGURUL ministru din Cabinetul Orban II care a primit aviz POZITIV în Parlament

Ministrul propus la Apărare, Nicolae Ciucă, a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate, după audieri. Este singurul dintre cei patru miniștri propuși în Cabinetul Orban 2 care a reușit să treacă de audierile din prima zi din Parlament.  

Au fost 12 voturi ”pentru”, 3 ”contra” și 7 abțineri.

Social-democrații s-au abținut. Este primul aviz favorabil pe care îl primește un ministru propus în Cabientul Orban 2, după ce Florin Cîțu a picat la limită la audieri, iar Costel Alexe a primit aviz negativ.

„MApN nu face politică, face doar politica de Apărare a ţării”, a afirmat Ciucă la începutul audierilor, arătând că Ministerul Apărării este „în grafic” cu toate angajamentele.

El a vorbit despre documentul semnat recent „prin care s-a consfinţit lărgirea Bazei ”Mihail Kohgălniceanu”: „Avem nevoie de infrastructură pentru tot ce înseamnă achiziţiile de tehnică militară”, a punctat Ciucă.

Ministrul a adăugat că, în urma unui proces de consultare, la finalul lunii iunie, va exista „o imagine a tot ce înseamnă derularea proceselor de analiză şi semnare a contractelor pentru achiziţiile din 2020”. „Împreună cu Ministerul Economiei am reuşit să furnizăm un plan pe 10 ani, care să exprime o proiecţie a nevoilor de Apărare şi a fondurilor alocate”, a precizat Nicolae Ciucă.

Dintre cei patru miniștri propuși audiați luni, doar Nicolae Ciucă a trecut de comisii. Florin Cîțu (Finanțe), Marcel Vela (Interne), și Costel Alexe (Mediu), au primit aviz negativ.

Cine urmează la audieri marți, 18 februarie

9.00 – Ministrul Economiei Virgil Popescu va fi audiat, marți, în comisiile economie, pentru industiri și pentru energie reunite ale Parlamentului.

10.00 – Ministrul Dezvoltării Ion Ștefan va fi audiat, marți, în comisiile reunite pentru administrație publică ale Parlamentului

12.00 – Ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe va fi audiat, marți, în comisiie reunite pentru învățământ ale Parlamentului.

13.00 – Ministrul Justiției Cătălin Predoiu va fi audiat, marți, în comisiile reunite juridică, pentru cercetarea abuzurilor, pentru constituționalitate și drepturile omului ale Parlamentului

14.00 – Ministrul Educației Monica Anisie va fi audiată, marți, în comisiile reunite pentru învățământ ale Camerei Deputaților și Senatului

15.00 – Ministrul de Externe Bogdan Aurescu va fi audiat, marți, în comisiile reunite de externe și pentru românii din afara granițelor țării ale Parlamentului.

16.00 – Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu va fi audiat, marți, în comisiile reunite pentru cultură ale Camerei Deputaților și Senatului

Miercuri, 19 februarie

9.00 – Ministrul Agriculturii Adrian Oros va fi audiat, miercuri, în comisiile reunite pentru agricultură ale Parlamentului

10.00 – Ministrul Sănătății Victor Costache va fi audiat, miercuri, în comisiile reunite pentru sănătate ale Parlamentului.

12.00 – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Costel Alexe va fi audiat, miercuri, în comisiile reunite pentru mediu ale Camerei Deputaților și Senatului.

13.00 - Ministrul Muncii Violeta Alexandru va fi audiată, miercuri, în comisiile reunite pentru muncă și pentru drepturile omului ale Parlamentului.

15.00 – Ministrul Transporturilor Lucian Bode va fi audiat miercuri, în comisiile reunite pentru transporturi și pentru comunicații ale Camerei Deputaților și Senatului. 

Votul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului pentru al doilea Cabinet Orban urmează să fie dat peste o saptamana, pe 24 februarie, la ora 16.00, potrivit calendarului aprobat de Legislativ.

Premierul nominalizat Ludovic Orban a depus pe 10 februarie, la Parlament programul de guvernare actualizat şi lista guvernului, pentru a începe procedura de învestire a Executivului. Primul Cabinet liberal condus de acelasi Ludovic Orban a picat prin adoptarea motiunii de cenzura de Parlament, pe 5 februarie 2020.