MENIU

Cîțu, atac la PSD la dezbarea moțiunii: Sunteți niște criminali, ar trebui să răspundeți penal

citu

Ministrul Finanțelor a lansat, luni, un atac dur al adresa PSD, în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiuni simple depuse de social-democrați chiar împotriva sa. Florin Cîțu a acuzat PSD că în timpul guvernării a sufocat mediul privat, iar pe perioada crizei COVID a urmărit să destabilizeze situația și așa dificilă, doar din interese politice meschine. 

Ministrul Finanțelor și-a început atacul făcând referire chiar la cei care au inițiat moțiunea simplă intitulata „Virusul Cîțu a infectat economia națională!”, că semnatarii ar trebui sa raspunda penal pentru faptul ca submineaza statul prin legile adoptate si modificate in Parlament contra Guvernului:

Este de-a dreptul mizerabil ce-au scris semnatarii moțiunii. (...) Semnatarii sunt cei care în 10 august (2018 - N.R.) au gazat și bătut români nevinovați. A doua zi au dat vina pe aceeași români că vin să dea jos guvernul, că era lovitură de stat.   Semnatarii acestei moțiuni sunt criminali, în opinia mea, acesti criminali care au jucat poker cu sănătatea românilor, au încercat să-l șantajeze chiar si pe presedintele Romaniei cu aprobarea stării de urgență în Parlament. (...) Cel mai josnic este că semnatarii au folosit acest virus nenorocit pentru a-și promava agenda.Acum mă adresez doar semnatarilor acestei moţiuni: cât de ticăloşi să fiţi încât să vă folosiţi de acest virus ca să atacaţi Guvernul României. Nu am pretenţia să vă cereţi scuze faţă de mine. Ştiu că mă urâţi, că mă înjuraţi pe unde apucaţi. Dar dacă aveţi un minim de respect pentru români ar trebui să vă cereţi public scuze în special familiilor îndoliateAr trebui să răspundeți penal toți, ați subminat ce face Guvernul prin acțiunile din Parlament", a afirmat Cîțu.

Ministrul Finanțelor a criticat și acuzațiile punctuale ale PSD, pe teme economice, afirmând că PNL n-a făcut decât să repare ceea ce a lăsat în urmă guvernul Dăncilă.

,,Acest guvern a gestionat bine aceste două crize suprapuse. Ați lăsat statul român nepregătit și vulnerabil, iar pentru asta ar trebui să răspundeți penal toți. (...) Ar trebui să recunoașteți că ați subminat în mod voit economia. (...) Peste 100.000 de români au beneficat de amânarea ratelor, dacă așteptam proiectul PSD, care a nefuncțional, aveam zero. Am rambursat în două luni TVA de 6 miliarde de lei, media ultimilor ani era de un miliard, tineați banii ilegal ca să micșorați deficitul. (...) Am plătit facturile către firmele private la timp, nu ca voi, care le amânați ca să micșorați deficitul," a mai afirmat Cîțu.

Moţiunea simplă depusă săptămâna trecută, de PSD, împotriva ministrului finanţelor publice, Florin Cîţu, va fi supusă votului marți.

Mai multe articole despre:
citu motiune deficit virus atac psd pnl