Oreste, dezvăluire incredibilă în dialogul cu Rareş Bogdan: de ce s-a dus Victor Ciorbea la Iohannis
Oreste Teodorescu a fost invitatul lui Rareş Bogdan, joi seară, în prima parte a emisiunii "Jocuri de putere".
Jurnalistul de investigaţii a dezvăluit că Victor Ciorbea, actualmente Avocatul Poporului, ar fi mers la Palatul Cotroceni într-o tentativă de a obţine o colaborare profesională cu instituţia prezidenţială. Conform lui Oreste, Klaus Iohannis l-a refuzat pe cel care a plecat în vacanţă în SUA.
"Primeşte 62.000 lei pe lună un nimeni, care n-a produs nimic pentru popor niciodată. Cred că a fost speriat de poziţia tranşantă a lui Iohannis, l-am simţit pe acest extraterestru. Vreau să vă spun în premieră ceva, mi-a spus o sursă de la Palatul Cotroceni că acest tovarăş a bătut pe la uşa lui Iohannis ca să spună că ar putea să lucreze cu preşedintele dacă preşedintele ar fi vrut. Iohannis i-ar fi transmis că n-are ce să caute acolo cât timp este el acolo. Acum, Ciorbea este la Miami Beach.
Nouă ne-a dat Dumnezeu o calitate: să uităm lucruri foarte grave. Nimeni nu-şi mai aminteşte care a fost partitura lui Ciorbea când acesta conducea sindicatele, imediat după 1990. Domnul acesta, celebru deja, Victor Ciorbea se face vinovat de prăduirea unei treimi din averea sindicatelor române. Văd că a continuat cu o abjecţie din ce în ce mai mare.
Pe 10 august, 110.000 de români au fost puşi în pericol de autorităţile statului. Unde a fost vestitul personaj pe 11-12 august? Unde este acum? Primeşte 14.000 de euro pe lună de la stat un nene care se numeşte Avocatul Poporului şi care n-a făcut nimic pentru acest popor", a spus Oreste Teodorescu în dialogul cu Rareş Bogdan.