MENIU

Cioloş a anunţat noile reguli pentru firmele producătoare de dezinfectanţi

Firmele producătoare și cele care pun pe piață produse biocide vor trebui să aibă și un al doilea certificat de analiză a acestor produse de la un laborator acreditat, în acest sens urmând să fie modificat un ordin al ministrului Sănătății, a anunțat, vineri, premierul Dacian Cioloș, care ocupă interimar și funcția de ministru al Sănătății.

"O să publicăm astăzi sau luni cel târziu și Ordinul de ministru 10 modificat, prin care o să cerem firmelor producătoare și celor care pun pe piață produse biocide să vină cu un al doilea certificat de analiză de la un laborator acreditat tocmai pentru a avea această posibilitate de comparație și a evita situațiile în care firmele își fac această acreditare în propriile laboratoare, chiar dacă ele sunt acreditate", a spus Dacian Cioloș după o vizită de lucru la Ministerul Sănătății.

Acesta a precizat că săptămâna viitoare vor fi realizate și proceduri noi în privința achizițiilor publice ale biocidelor.

"Până la sfârșitul săptămânii viitoare o să venim cu proceduri noi legat de achizițiile publice ale biocidelor. Se lucrează în momentul de față la niște specificații tehnice standard care vor sta la baza unui ordin al președintelui ANAP, pe baza cărora se vor face aceste achiziții tocmai pentru a evita probleme care au apărut și în trecut de anumite contracte cu dedicații. Și am cerut totodată conducerii ministerului să îmi facă o evaluare și cu alte tipuri de achiziții care se pot face pe baza acelorași proceduri standardizate, pentru mai multă transparență și pentru mai multă claritate", a explicat Dacian Cioloș.

Premierul a mai spus că va fi modificat și un ordin privind standardele și normele pentru testele de sanitație.

"Am cerut totodată pentru săptămâna viitoare și modificarea unui Ordin, 261 din 2007, cu standardele și normele pentru testele de sanitație, pentru că aceste teste se fac, dar fără să existe niște referințe și niște indicatori de referință atunci când se fac. Există niște norme europene de mai multă vreme (...) legat de aceste lucruri care pot sta la baza updatării acestui ordin. Imediat ce acest ordin va fi updatat cu aceste noi standarde, vom trece și la testele de sanitație încrucișate, într-o primă fază la o parte dintre spitalele care au fost cu probleme. Ne interesează mai ales acele secții din spitale și zone din spitale care sunt cel mai expuse sau care riscă să expună bolnavii cel mai mult", a arătat Dacian Cioloș.