MENIU

Ciolacu, REACȚIE după anunțul Guvernului: PSD depune moțiune de CENZURĂ cu UDMR!

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat, joi, după anunțul Guvernului privind angajarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Ciolacu a declarat, la Slatina, că PSD împreună cu UDMR vor depune moțiune de cenzură, la trei zile după asumarea răspunderii. 

 
Președintele interimar al PSD a spus că nu se va intra în alegeri anticipate pentru că partidul are capacitatea de a crea o nouă majoritate parlamentară. Marcel Ciolacu a spus că premierul propus de nou majoritate nu va fi însă de la PSD.
 
„Au venit cu asumare pe două tururi. O să depunem o moțiune de cenzură împreună cu primii parteneri, grupul UDMR. Vă spun că va trece această moțiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă aceasta. Ei sunt ferm convinși că din acest moment vom intra în anticipate. Nu vom intra în anticipate. Vom demonstra că avem capacitatea de a crea o nouă majoritate parlamentară. O singură condiție avem. Să nu ne cereți să promovăm o propunere de prim-ministru. Vom căuta o propunere cu aliații noștri la acest demers să fie alta decât din interioriul PSD", a declarat Marcel Ciolacu la Slatina, la conferinta PSD Olt.
 
Premierul Ludovic Orban a anunțat joi că Guvernul își asumă răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. „E vital ca primarii să fie aleși de jumătate plus unu din cetățeni, pentru a avea legitimitate”, a spus șeful Guvernului.

Anticipatele, în linie dreaptă. Guvernul își asumă răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi