MENIU

Marcel Ciolacu propune modificarea calculului pentru majorarea pensiilor. Sunt vizate PENSIILE SPECIALE

Marcel Ciolacu, președintele PSD

Nu toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie. Marcel Ciolacu a anunțat că majorarea ar putea să fie aplicată doar pentru partea de contributivitate. Liderul PSD spune că procentul de creștere va fi de cel puțin 10%. Astfel, dacă o pensie este de 5 mii de lei, dintre care doar 3 mii pe contributivitate, atunci majorarea de 10% se va aplica celor 3 mii de lei. Pe lângă pensii, coaliția ar putea să vină și cu noi ajutoare pentru românii vulnerabili, spune Marcel Ciolacu. 

Liderul PSD a precizat că pensiile vor crește în 2023, pentru că în actualele condiții este aproape de neconceput ca un pensionar să poată trăi cu 1.500 de lei pensie, este exclus.

„Presupun că vom veni și vom mări acest procent numai pe partea de contribuție, ceea ce este corect, nu vii ( să majorezi - N.R.) si sumele din alte surse. Adică cât ai contribuit la fondul de pensii acolo se aplica mărirea procentuala”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru EVZ.

Acesta a mai precizat că dacă nu se face diferențiere, se va ajunge în situații de inechitate socială, pentru că cei care au pensii speciale foarte mari vor fi mult mai favorizați, indiferent ce procent de creștere s-ar aplica.

Ciolacu a precizat că este posibil pensionarii să mai primească un sprijin de stat, dar care se acordă o singură dată, la fel ca cel de 700 de lei, acordat în luna iulie.

Mai multe articole despre:
pensii speciale ciolacu majorare pensii