MENIU

Cinismul lui Trump: 5 dintre țările discriminate sunt bombardate de americani

Cinismul lui Trump

Dintre cele şapte ţări discriminate de Donald Trump cu cinism, prin ordinul de interdicție de vineri, cinci au fost sau sunt încă bombardate de americani: Irak, Libia, Somalia, Siria şi Yemen.

Ruşinosul ordin de restricţie semnat de preşedintele Trump a fost suspendat de un judecător federal. "Asta-i măreţia Americii!", scrie jurnalistul Lelia Munteanu pe gandul.info.

Sub pretextul că "menţine în afara Statelor Unite teroriştii islamişti radicali", Preşedintele a blocat intrarea pe teritoriul Statelor Unite a cetăţenilor din şapte ţări musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria si Yemen.

Omul de care depinde soarta planetei nu înţelege flagelul terorismului.

Dintre cele şapte ţări discriminate cu cinism, cinci au fost sau sunt încă bombardate de americani: Irak, Libia, Somalia, Siria şi Yemen. Chiar astăzi, la vânătoare de terorişti cu drona, Statele Unite au bombardat zona centrală a Yemenului. Bilanţul: zece "victime colaterale" – copii (de vârsta nepoţilor care îi stau în preajmă Preşedintelui când semnează ordine) şi femei.

Singura grijă a lui Donald J. Trump a fost, probabil, ca nici una dintre cele şapte ţări să nu aibă contracte comerciale cu America.

Arabia Saudită sau Emiratele, de exemplu, nu sunt pe lista statelor restricţionate. Poate fiindcă cetăţenii lor valoarează proporţional cu contractele economice pe care Preşedintele personal sau ţara sa le au şi le vor avea cu acestea. Faptul că şi-a argumentat ordinul cu amintirea tragediei din 11 septembrie 2001 e de o ipocrizie fără margini – majoritatea teroriştilor de atunci erau saudiţi.

Mai multe articole despre:
Donald Trump