Cine este tânăra ucisă de iubit și aruncată în saci de gunoi, pe un câmp
Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a abandonat-o pe câmp a fost prins azi noapte. Polițiștii l-au identificat în Oradea, în apropiere de o gară. Tânăra ucisă avea 30 de ani și era asistent universitar, în Cluj-Napoca. Ea fusese dată dispărută, după ce la sfârșitul săptămânii trecute, a plecat împreună cu prietenul ei, dar nu s-a mai întors. Suspect de crimă este chiar partenerul femeii.
Anchetatorii au reușit, în baza probelor adunate, să reconstituie ultimele clipe din viața tinerei de 30 de ani. Se pare că aceasta a mers împreună cu iubitul ei, într-o mică excursie în localitatea bihoreană Aleșd.
După ce ar fi ucis-o, presupusul criminal ar fi tranșat cadavrul și l-ar fi ascuns într-o zonă greu accesibilă. Imediat după crimă, suspectul ar fi mers să ia masa.
Cadavrul femeii a fost găsit în spatele unei benzinării dezafectate, pe un teren viran cu multă vegetație. Ca să nu fie observat, trupul neînsuflețit fusese acoperit cu mai mulți saci menajeri.
Femeia a fost dată dispărută la începutul acestei săptămnâni. Tânăra trebuia să se întoarcă din excursie și nu a putut fi contactată.
Presupusul criminal a fost prins azi noapte. Polițiștii din Bihor l-au identificat lângă o gară din Oradea. El fusese dat în urmărire de anchetatori. Poliția căuta și autoturismul cu care au circulat cei doi.
Medicii de la medicină legală din Cluj au ridicat corpul tinerei pentru a stabili modul în care tânăra și-a dat ultima suflare.
Anchetatorii au descoperit ca iubitul femeii, Bone Ferenc, era foarte atent cu femeile până le cucerea, după care își arăta adevărata față. Își punea prietenele să îi trimită mesaje doar la ore și minute pare, de exemplu 22.20. În cazul în care fetele nu ascultau și nimereau o oră impară, bărbatul devenea violent. Mai mult decât atât, acesta cumpăra doar produse ce aveau prețuri pare.
Bărbatul a fost cadru didactic la o Universitate din Cluj Napoca. A fost dat afară după ce și-a bătut una dintre iubite în plină stradă.
Beáta Molnár are un CV impresionant, cu studii efectuate la un liceu prestigios de artă, secția muzică clasică (Mureș), absolventă de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj) și cu un doctorat la activ în Studii de Hungarologie, aceasta a lucrat pentru mai multe entități culturale din Cluj Napoca, inclusiv pentru formațiunea politică UDMR Cluj, mai precis, în Biroul Executiv al UDMR Cluj, la departamentul pentru organizarea socială, unde ocupa poziția de „referent literar”.
Potrivit CV-ului, Beáta Molnár a lucrat direct pentru UDMR în perioada 2016-2018. Iar din 2018 și până în prezent a lucrat ca referent literar la „Fundația pentru Școală” (Iskola Alapitvany), o structură care de asemenea a fost înființată de UDMR, în scopul sprijinirii învățământului, culturii și dezvoltării comunității maghiare din România. Beáta Molnár preda de asemenea la Universitatea maghiară Sapientia din Cluj. UDMR își exprimă regretul pentru pierderea tinerei.