MENIU

Cine este românul din umbra celor mai temuți lideri politici - Legături cu dictatorii din Africa, cu ofițeri de informații americani și chiar cu Hunter Biden

Anton Pisaroglu

Un român se află în spatele unor lideri politici influenți, în special din zona est europeană și din Africa! Iar potrivit Newsweek, Anton Pisaroglu are legături chiar și cu foști ofițeri de informații americani. El a ieșit din anonimat odată cu numirea sa în funcția de consilier al Vioricăi Dăncilă, pe când aceasta era prim-ministru al României și candidat din partea Partidului Social Democrat la alegerile prezidențiale din anul 2019. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să ia legătură cu Anton Pisaroglu, dar acesta nu a dorit să răspundă. 

Numele consultantului politic se leagă în special de președinții controversați din Africa. Prezența lui pe continent a fost constantă de-a lungul anilor. Pisaroglu a fost consultantul politic al vicepreședintelui Sudanului, temutul general Mohamed Hamdan Dagalo, conform unor surse oficale.

El a fost alături și de fostul președinte din Guineea, Alpha Condé, care a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat.

De asemenea, Anton Pisaroglu ar fi un apropiat al lui Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden. Consultantul român ar fi în spatele achiziției americane a unei fabrici de muniție de la Drăgășani, din România, conform presei locale.

În toamna anului 2019, au apărut mai multe dezvăluiri despre legăturile pe care Pisaroglu le are cu Alan Blaine Stone, ofițer al Agenției Naționale de Securitate din America, care anterior a lucrat la Pentagon.

El a cochetat și cu lumea politică din România. Pisaroglu a avut un contract de nu mai puțin de 2 milioane de euro pe lună cu PSD, fiind consilierul Vioricăi Dăncilă. După încheierea campaniei prezidențiale, consultantul politic a declarat că Marcel Ciolacu nu ar mai fi fost de acord să plătească datoriile restante.

Iată ce a răspuns pentru Realitatea PLUS Anton Pisaroglu

Mai multe articole despre:
Anton Pisaroglu