MENIU

Cine este noul președinte al Ungariei - A fost investită în funcție sâmbătă

Katalin Novak

Katalin Novak a fost învestită sâmbătă în funcţia de preşedinte al Ungariei în cadrul unei ceremonii desfăşurate în faţa Parlamentului.

În discursul său inaugural, Novak a subliniat responsabilitatea sa de a arăta ţării ce înseamnă pentru ea patria şi compatrioţii săi şi de a-şi exprima opiniile "cu privire la viaţa noastră comună şi la locul nostru în lume", relatează MTI.

''Ne aflăm aici împreună în inima Europei, în capitala naţiunii, în mijlocul Bazinului Carpaţilor, în principala piaţă publică a naţiunii, dar suntem împreună şi în intenţia şi dorinţa noastră de a crea o viaţă mai luminoasă, mai paşnică, mai bogată şi mai sigură pentru maghiari în secolul XXI, după deceniile care au dus la criza morală a secolului XX'', a spus preşedinta.

Novak a declarat că războiul din Ucraina a aruncat o umbră asupra vieţii maghiarilor. Şocul iniţial provocat de atacul asupra Ucrainei a trebuit să fie urmat de reacţii imediate, dar bine gândite pe termen lung, şi din partea Ungariei, a spus ea. Atunci când primele grupuri de refugiaţi au ajuns în Ungaria la 25 februarie, ungurii s-au grăbit să le vină în ajutor fără ezitare.

Ungaria a trecut cu brio testul de umanitate, a spus ea, adăugând că ţara trebuie să ştie, de asemenea, care a fost răspunsul său la război şi care au fost interesele sale.

Condamnând agresiunea Rusiei, Katalin Novak a declarat că Ungaria "va refuza întotdeauna orice ambiţie de refacere a Uniunii Sovietice". Maghiarii vor pace, a spus ea, cerând o anchetă asupra crimelor de război şi pedepsirea vinovaţilor.

Ungaria nu este neutră, a mai punctat şefa statului, adăugând că "suntem de partea victimelor nevinovate şi a justiţiei" şi că Ungaria îşi îndeplineşte obligaţiile care decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene şi NATO.

Ungaria nu va renunţa la suveranitatea sa şi susţine aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene. Ungaria este pregătită să facă sacrificii pentru pace şi nu îi împiedică nici pe aliaţii săi să facă sacrificii, dar nu va fi de acord cu decizii care cer ungurilor sacrificii mai mari decât durerea pe care ar provoca-o Rusiei, a explicat Novak.

Preşedinta s-a oferit să medieze în vederea reluării negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru interesele comunităţii etnice maghiare din Ucraina.

Novak a promis că va depune eforturi pentru a se asigura că maghiarii sunt înţeleşi şi respectaţi, afirmând că este o dovadă a muncii depuse în ultimul deceniu faptul că maghiarii pot din nou "să trăiască cu capul sus" şi că pot vedea că lumea are grijă de interesele maghiarilor. ''Încrederea în sine, identitatea şi mândria naţională ale maghiarilor - care au lipsit mult timp - au revenit''.

''Să ne păstrăm şi să ne protejăm mândria naţională şi să ne asigurăm că mândria naţională nu se transformă în aroganţă naţională, dar nici în laşitate globalistă'', a spus ea.

Novak a făcut apel la membrii noului parlament să respecte încrederea care le-a fost acordată şi să respecte cadrul constituţional al legislaţiei. Ea a precizat că parlamentarii vor alege luni premierul, care va numi în curând membrii noului guvern, şi a spus că, în calitate de cetăţean al Ungariei, se aşteaptă ca cei care se ocupă de puterea executivă să păstreze securitatea poporului maghiar.

Totodată, ea a subliniat că, în calitate de preşedinte, va întări valorile bazate pe creştinism ale maghiarilor, îi va încuraja să aibă copii şi să îi crească în cămine iubitoare, va susţine protecţia vieţii umane concepute şi a familiilor şi îi va încuraja să se respecte unii pe alţii şi să îi apere pe cei slabi.

De asemenea, a promis că se va pronunţa în favoarea ajutorării tinerilor pentru a întemeia o familie, pentru a-şi creşte copiii şi pentru a avea grijă de persoanele în vârstă.

''Să protejăm ordinea creaţiei şi lumea creată'', a spus Novak, subliniind importanţa sprijinirii familiilor numeroase, a părinţilor care stau acasă, a părinţilor adoptivi şi a părinţilor singuri.

La ceremonia de sâmbătă au participat premierul Viktor Orban, preşedintele Parlamentului Laszlo Kover şi alţi oficiali de rang înalt.

Novak a fost aleasă şef de stat de către parlament la 10 martie. Ea este al şaselea preşedinte de la schimbarea sistemului politic din Ungaria din 1989-1990.

Mai multe articole despre:
katalin novak presedintele ungariei