MENIU

Cine are dreptul la urnă mobilă la alegerile de duminică și cum se solicită această procedură?

Biroul Electoral Central impune reguli stricte pentru diverse situații

Biroul Electoral Central a trasnmis cine și cum poate vota la alegerile de duminică folosind urna mobilă. Este vorba despre persoanele care, din motive obiective, nu se pot deplasa la secția de vot. Situațiile sunt extrem de diverse, de la invaliditate până la situații de arest.

Condițiile de vot la urna mobilă pentru alegerile locale și europarlamentare 2024

Persoanele care nu se pot deplasa din cauza unei boli sau din cauza unei invalidități

Alegătorii internați într-un spital, fie el public sau privat;

Persoanele internate într-un cămin pentru persoane vârstnice;

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă;

Persoanele aflate în arest la domiciliu;

Orice persoană aflată în închisoare și care nu și-a pierdut drepturile electorale.

„În secțiile de votare din țară se utilizează o singură urnă specială în care vor fi introduse atât buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru alegerile locale”, se precizează în decizia Biroului Electoral Central.

 

Cum poți solicita efectuarea votului cu urna mobilă

Persoanele care vor să solicite efectuarea votului cu urna mobilă trebuie să completeze următoarea cerere și să o depună la biroul electoral al secției de votare de care aparțin (în cazul alegerilor locale) sau la biroul electoral al celei mai apropiate secții de votare (dacă persoana dorește să voteze doar pentru alegerile europarlamentare).

„Se recomandă ca depunerea cererilor în preziua votării la birourile electorale ale secțiilor de votare să se realizeze în intervalul orar 18:00-19:00, iar depunerea cererilor în ziua votării mai devreme de ora 14:00, pentru ca biroul electoral al secției de votare să aibă timpul necesar pentru a asigura procesarea cererilor, deplasarea echipei care însoțește urna specială, votarea și returnarea la secția de votare a respectivei echipe anterior orei 22:00”, se mai arată în decizia BEC.

Secțiile de votare vor fi deschise duminică, 9 iunie, în intervalul orar 7:00-22:00. Totuși, președinții secțiilor de votare pot decide prelungirea votului până la ora 23:59, dacă se află persoane la rând care nu au apucat să voteze până la ora 22:00.

Mai multe articole despre:
urn mobila cum o chemi cine are dreptl alegeri