MENIU

Trei alimente pe care n-ar trebui să le mai consumi în avion

Lista cu alimente pe care n-ar trebui să le mai comanzi în avion este lungă, în principal deoarece multe recipiente în care acestea sunt depozitate nu sunt spălate des.

Cu toate acestea, principalele alimente pe care ar fi bine să le evităm în avion sau cu puțin timp înainte de zbor se numără și ”mici plăceri” culinare precum cafeaua sau fructele uscate dulci.

Cafea

O cafea mare, neagră, în drum spre poarta de îmbarcare este un obicei al multor pasageri, însă prin ea consumăm 410 miligrame de cofeină. Două ore mai târziu, în timpul zborului, aceasta va acționa ca un puternic diuretic ce poate duce la pierdere de sodiu și potasiu. În plus, poate da simptome precum dureri de cap și crampe musculare.

Fructe uscate

Par inofensive, dar, întrucât conțin sulfiți, pot declanșa probleme respiratorii în cazul pacienților care suferă de astm. Nivelul mai scăzut de oxigen din avion favorizează această afecțiune.

Nuci și alune

Sunt o gustare sănătoasă, însă pot fi periculoase pentru pasagerii care suferă de alergii. Asta, deoarece o parte din aerul din aeronavă este ”reciclat”, ceea ce poate declanșa o reacție alergică puternică.

Toate geamurile de avion au câte o gaură din aceasta mică. Rolul incredibil!

Mai multe articole despre:
avion alimente