MENIU

China se implică în conflictul SUA-Rusia. Apelul Beijingului către Trump și Putin

Donald Trump și președintele Chinei, Xi Jinping

China se opune unei retrageri unilaterale a SUA din INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 între Washington şi Moscova), cerând celor două ţări un ''un dialog constructiv'' pentru a evita ''consecinţe negative'', relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

SUA au anunţat vineri retragerea din INF, reproşând Rusiei că încalcă acest acord încheiat în 1987 în timpul Războiului Rece. Rusia a răspuns sâmbătă adoptând o decizie similară.

''China se opune retragerii SUA din tratat şi cere SUA şi Rusiei să-şi soluţioneze diferendele în mod corespunzător printr-un dialog constructiv", a declarat Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe.

''Retragerea unilaterală a SUA ar putea antrena o serie de consecinţe negative şi China va acorda o atenţie specială evoluţiei situaţiei'', se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe chinez, care menţionează că Beijingul regretă decizia Washingtonului.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat sâmbătă că ţara sa îşi suspendă participarea la INF în ripostă la decizia SUA de a se retrage din acest tratat şi care a intrat în vigoare în aceeaşi zi.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA China INF