MENIU

China critică eforturile "complet zadarnice" ale NATO de a-i păta imaginea

China

China a denunţat joi eforturile 'complet zădarnice' ale NATO de a-i 'păta' imaginea, după publicarea cu o zi în urmă de către Alianţa Nord-Atlantică a unui document care prezintă Beijingul drept o ameninţare la adresa intereselor sale, relatează France Presse.

''Acestui pretins document privind 'conceptul strategic' al NATO puţin îi pasă de realitate, prezentând faptele cu susul în jos'', a reacţionat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

'El persistă, în mod greşit, să prezinte China drept o provocare sistemică şi întinează politica externă chineză', a declarat el într-o conferinţă de presă, exprimând 'ferma opoziţie' a Beijingului.

NATO a apreciat miercuri că Beijingul reprezintă o 'provocare' pentru 'interesele' sale şi pentru 'securitatea' ţărilor membre, în noua sa foaie de parcurs adoptată cu ocazia summitului de la Madrid.

'Ambiţiile declarate ale Chinei şi politicile sale coercitive reprezintă o provocare pentru interesele noastre, pentru securitatea şi valorile noastre', subliniază Alianţa Nord-Atlantică în acest document denumit 'concept strategic' şi care nu a mai fost revizuit din 2010.

Este pentru prima oară când un astfel de document menţionează China, care în mod tradiţional nu face obiectul misiunii Alianţei Nord-Atlantice.

NATO denunţă în special 'parteneriatul strategic aprofundat' între Beijing şi Moscova şi 'tentativele lor reciproce de a submina ordinea internaţională bazată pe reguli'.

'Este complet zadarnic de a exagera aşa-zisa ameninţare chineză', a declarat joi Zhao Lijian.

'China nu este deloc provocarea sistemică pe care şi-o imaginează NATO. Dimpotrivă, NATO este cea care constituie adevărata provocare sistemică pentru pacea şi stabilitatea mondiale', a replicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze.

Beijingul denunţă cu regularitate Alianţa Nord-Atlantică, pe care o consideră o grupare militară ostilă, în serviciul intereselor americane şi responsabilă de actualul război din Ucraina.

'NATO pretinde că este o organizaţie regională şi de natură defensivă. De fapt, ea nu încetează să se extindă dincolo de aria sa regională şi de competenţele sale, de a declanşa războaie şi de a ucide civili nevinovaţi', a declarat Zhao Lijian.

'Mâinile NATO sunt acoperite de sângele popoarelor lumii', a adăugat el, referindu-se în special la intervenţia Alianţei Nord-Atlantice în Afganistan, în Libia sau la bombardarea ambasadei Chinei în Serbia în 1999.

Acest ultim eveniment, soldat la vremea respectivă cu moartea a trei jurnalişti chinezi, a afectat pentru mult timp imaginea NATO în ţara asiatică, notează AFP.

Mai multe articole despre:
nato china