MENIU

CHECK-IN. Cea mai friguroasă capitală europeană. Zeci de mii de bucureșteni, în frig

CHECK-IN. Cea mai friguroasă capitală europeană. Zeci de mii de bucureșteni, în frig

București 2020. Lucrăm în clădiri din sticlă și birouri moderne. Mergem cu mașini din ce în ce mai noi. Putem cumpăra orice dacă ne permitem. Dar ajungem acasă și nu avem căldură. Ei bine, asta e boala de care suferă și bogatul, și săracul în capitala României. De ce s-a ajuns aici? Un lanț de erori și multă incompetență. Ana Maria Păcuraru dă astăzi check-in cea mai friguroasă capitală europeană. 

În ultimul an, locuitorii Capilalei s-au tot spălat la lighean. Cât a fost vară, nu a fost o problemă, în special pentru cei mai tineri dintre noi. Dar a venit iarna. Și apa caldă nu e necesară numai pentru duș ci și pentru încălzirea caloriferelor. Peste 3400 de blocuri din București au rămas fără apă caldă și căldură la început de decembrie. Pe site-ul termoenergetica, lista blocurilor înghețate are peste 28 de pagini. 

De exemplu, in cartierul Sebastian, locuitorii sunt disperați încă din toamnă. Aproape săptămânal, ba e sistată apa caldă de la robinet, ba căldura. Termoenergetica și ELCEN anunță lucrări de mentenanță, dar sunt slabe șanse ca aceastea să dea rezultate până la primăvară.

Mulți oameni au sperat că problema căldurii se va rezolva odată cu alegerea noului primar. Ei bine, nu s-a întâmplat. Nici nu ar fi fost posibil. Asta dacă nu cumva acesta ar fi avut puteri supranaturale ca să schimbe singur 3000 de kilometri de țevi care stau oricând să plesnească. Țevile prin care trece apa caldă sunt de a dreptul ciuruite. Probabil vă imaginați că sunt măcar reparate la standarde moderne. Un lucru bine făcut rezistă. Dar nu. Și reparațiile sunt făcute ca în secolul 19 cu materiale considerate de ultima generație acum 100 de ani. Mai exact, atunci când se confruntă cu o gaură în țeava, angajații Termoenergetica apelează la cepul de lemn. 

Cei care s-au născut după anul 2000 nici nu știu despre ce vorbesc. Ei bine va arătam noi. Cepul este un dispozitiv medieval cu ajutorul căruia erau astupate găurile butoaielor de lemn. Unde apărea o fisură se introducea un țăruș din lemn care se umfla din cauza umezelii și oprea scurgerile. Cum reparațiile se fac așa, sunt mari șanse ca iarna asta să fim mai aproape ca oricând de copilărie. Asta pentru că în loc de moș Crăciun, în apartamente va veni doar Moș Gerilă. 

Ana Maria Păcuraru dă zilnic Check In acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Dacă aveți o propunere de subiect, trimiteți un mesaj la martorocular@realitatea.net.

Mai multe articole despre:
check-in