MENIU

Cetăţeanul american arestat în Rusia a fost inculpat pentru spionaj

Paul Whelan, un fost militar american reţinut pe 28 decembrie 2018 în oraşul rus Moscova, a fost inculpat joi pentru activităţi de spionaj de autorităţile ruse, a anunţat o sursă judiciară citată de agenţia de presă Interfax.    

"A fost formulată acuzaţia de spionaj. Whelan respinge acuzaţiile", a declarat sursa citată.

Avocaţii lui Paul Whelan au cerut la Tribunalul din Moscova eliberarea pe cauţiune a cetăţeanului american.

Paul Whelan a fost arestat pe 28 decembrie, în Moscova, de agenţi ai Serviciului Federal rus de Securitate (FSB).

Administraţia de la Washington a cerut miercuri Rusiei eliberarea imediată a cetăţeanului american, relatează Mediafax.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA spionaj