Cereri de șomaj tehnic pentru 70.000 de salariați în prima zi: ce greșeli fac angajatorii când cer banii
5.800 de angajatori au făcut cereri pentru 70.000 de angajați după prima zi de depuneri a cererilor pentru șomaj tehnic, a anunțat Victor Picu, președintele ANOFM.
Victor Picu a spus, la un post TV, că după prima zi s-a observat că angajatorii fac greșeli în sumele pe care le cer.
„Angajatorii trebuie să urmărească foarte bine lista pe care o depun. După prima zi sunt câteva greșeli, din neatenție sau din lipsa cunoașterii ordonanței. Sumele pe care le cer beneficiarii sunt acelea care se calculează de la data suspendării contractului pe toată perioada stării de urgență.
Se oferă 75% din salariul mediu brut al angajatului, dar calculul se face de la data suspendării contractului notificat în REVISAL.
Pentru salariații cu salarii mai mici decât salariul mediu național, calculul se face raportat la 75% din salariul pe care l-a avut salariatul, se trece în listă salariul și indemnizația se cere la 75% din acest salariu”, a precizat Picu.
În acest caz, angajatorii sunt sunați, se fac reveniri prin email. Cererile nu sunt anulate, se cere recompletarea lor, a subliniat Picu.
În general, cererile se fac de angajatori din HoReCa, prelucrarea confecțiilor și comerțul cu amănuntul.