Centru de vaccinare la înălțime, UNIC în România! CUM se vor imuniza anti-COVID-19 turiștii, pe Transalpina, din 17 iulie - VIDEO
Un centru de vaccinare va fi deschis în cel mai înalt punct de pe Transalpina, la altitudinea de 2.145 metri de sâmbătă, 17 iulie.
Centrul de vaccinare drive-through va fi deschis pe Transalpina, în Pasul Urdele, fiind cel mai înalt punct al unei șosele din România.
Va funcționa în data de 17 iulie, între orele 10.00 – 18.00, iar imunizarea se va face cu vaccinurile de la Pfizer și Johnson & Johnson.
„Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă.
Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centru de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat.
Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a precizat prefectul județului Vâlcea.
CUM va decurge VACCINAREA anti-COVID-19 pe Transalpina
La centrul de vaccinare de pe Transalpina, se vor putea prezenta toți cetățenii, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu buletinul.
Pentru imunizarea pe Transalpina nu va fi necesară o programare, au mai precizat autoritățile.