MENIU

Cele trei ,,chestiuni'' din ,,revoluția fiscală" pe care Dragnea vrea să le regleze în Parlament

Comisia de buget a Senatului se reuneşte, miercuri, de la ora 11, pentru a da raportul privind OUG de modificare a Codului Fiscal, în condiţiile în care PNL a iniţiat moţiunea de cenzură ca urmare a adoptării ordonanţei, iar Guvernul este dispus să accepte unele modificări la forma iniţială, informează Realitatea TV.

Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din OUG care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT şi domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale.

Opoziţia a depus două amendamente, unul care prevede că firmele cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro vor avea de ales între a plăti impozit de 16% pe profit sau a plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Cel de-al doilea amendament prevede că modificările la Codul Fiscal, prevăzute de ordonanţa de urgenţă a Guvernului, vor intra în vigoare la şase luni, nu de la 1 ianuarie 2018, cum prevede OUG.

Pe de altă parte, adoptarea de către Guvern a ordonanţei a determinat PNL să înceapă demersurile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură. Documentul a fost deja lecturat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca miercuri Birourile Permanente reunite să stabilească data dezbaterii şi votării.

Mai multe articole despre:
null