MENIU

Cel mai bine plătite JOBURI ale viitorului

Începutul de an este de cele mai multe ori o ocazie bună pentru revizuirea obiectivelor profesionale şi a strategiei pentru o carieră de succes, iar primul pas poate fi lista celor mai bine plătite locuri de muncă ale viitorului, sugerate de experţi.

Business Insider a alcătuit lista celor mai bine plătite joburi ale viitorului, potrivit experţilor în domeniu, printre care şi autorul cărţii "Communicating With the Future", Thomas Frey:

Hacker etic ("Ethical Hacker")

Deşi alăturarea celor doi termeni poate părea un paradox, funcţia aceasta există şi a fost creată pentru oameni foarte bine pregătiţi în domeniul ciberneticii. Se pare că numeroase companii angajează experţi care să atace platforme şi sisteme cu scopul de a identifica problemele existente la măsurile de securitate înainte ca alţi hackeri mai puţin etici să profite de ele.

Cu un salariu mediu de 92.200 de dolari pe an, este cu siguranţă unul dintre cele mai bine plătite şi atractive locuri de muncă. Totuşi, există teama că unii astfel de hackeri etici pot trece "de partea întunecată", folosindu-şi abilităţile impresionante în direcţia pe care ar trebui să o împiedice, motiv pentru care acest job nu se numără deocamdată printre cele mai cunoscute. "Trebuie să stabilim nişte reguli de bază", e de părere Thomas Frey. De exemplu: Un hacker etic are dreptul să distribuie informaţia pe care o accesează prin intermediul funcţiei sale?

Statistician ("Actuary")

Un statistician poate prezice cu o mare exactitate riscurile existente în afaceri. Aceşti profesionişti folosesc matematica şi statistica pentru a analiza consecinţele financiare ale riscurilor pentru companii de asigurări, bănci, firme de consultanţă şi guvern.

Potivit businessinsider.com, salariul mediu al unui statistician este de 87.650 de dolari pe an, cu mari şanse ca acest număr să crească. Aptitudinile unui statistician "pot avea multe direcţii", spune Frey. Deşi companiile de asigurări folosesc în mod normal statisticieni, Frey preconizează că acesşti profesionişi îşi vor face loc şi în industria medicală. "Lumea medicală este pregătită pentru multe schimbări importante", a spus specialistul.

Chimist alimentar ("Food Chemist")

Un "chimist alimentar" are sarcina de a dezvolta şi îmbunătăţi gustul şi textura mâncării. Joburile de chimist alimentar vor fi extrem de căutate în viitor, spune Frey. El atribuie acest lucru dezvoltării fenomenului imprimantelor 3D, despre care prezice că ne vor pregăti mâncarea în viitorul apropiat. Astfel, va fi nevoie de chimiştii alimentari pentru a identifica modalităţile de a combina şi a schimba gusturile.

Funcţia de chimist alimentar, al căru salariu anual va fi cuprins între 50.000 şi 100.000 de dolari, va avea cu atât mai mare succes cu cât dietele şi felurile sofisticare de mâncare vor fi şi mai mult la modă.

În plus, adaugă Frey, NASA ar fi implementat deja un studiu pentru a vedea cum ar putea folosi imprimantele 3D în călătoriile spaţiale.

Epidemiolog

Aceşti profesionişti esenţiali în medicină descoperă cauze pentru diverse afecţiuni şi boli, analizează tehnici şi proceduri de sterilizare şi efectuează în mod continuu cercetări pentru noi tratamente. Lucrează pentru spitale, companii farmaceutice şi laboratoare de cercetare. Frey menţionează că nu este neapărat nevoie de un atestat medical, pentru că acest loc de muncă necesită un program de masterat în sănătate publică.

Birouri specializate în statistică preconizează că până în 2020 rata angajării de epidemiologi va creşte cu 35,8 la sută. Salariul mediu este de 64,220 de dolari pe an, iar guvernul SUA angajează din ce în ce mai mulţi astfel de profesionişti pentru a analiza cele mai bune măsuri preventive de sănătate şi noi legislaţii care să îmbunătăţească păstrarea rapoartelor medicale.

Ingineri "front-end" ("Front-End Engineer")

Când apeşi un buton pe un website, te duce în altă pagină. Deşi pare foarte simplu, există cineva care trebuie să programeze butonul ca să facă acest lucru, ceea ce e mai complicat decât s-ar putea crede. Inginerii (sau dezvoltatorii) front-end creează ceea ce noi vedem online în fiecare zi. În afara procedurilor de codificare care sunt necesare pentru acest job, dezvoltatorii front-end trebuie să aibp idei şi viziuni despre ce va funcţiona cel mai bine pentru un utilizator web.

Potrivit birourilor de statistică, rata angajării va creşte cu 22 la sută până în 2020 pentru inginerii front-end, mult mai mult decât proporţia de 14 la cu care este aşteptată să crească rata de angajare a dezvoltatorilor de software. Salariul mediu al unui dezvoltator front-end va fi de 81.670 de dolari.

Mai multe articole despre:
null