Cele 7 trucuri prin care poți elimina surplusul de apă din organism
Corpul tău poate reține apă în țesuturi mai mult decât este necesar, ceea ce îți provoacă o senzație neplăcută de balonare și umflare, în special în abdomen, picioare și brațe.
În cazurile în care retenția de lichide nu este cauzată de o afecțiune medicală, există anumite măsuri pe care le poți lua pentru a elimina excesul de apă din corp. Este vorba despre modificări ale stilului de viață, și anume:
1. Bea mai multă apă
Dacă nu te hidratezi suficient, corpul tău va avea tendința să rețină cât mai multă apă pentru a avea rezerve la nevoie. Dacă în schimb, bei multă apă, organismul va avea o cantitate suficientă și nu va mai dori să se aprovizioneze cu apă suplimentară. El va folosi apa de care are nevoie pentru a-și îndeplini funcțiile și apoi va elimina excesul prin urină.
2. Fă exerciții fizice în mod regulat
3. Consumă băuturi cu electroliți
Electroliții conțin minerale precum magneziu și potasiu, care au un rol important în organismul uman, inclusiv în reglarea cantității de apă din organism. Atunci când nivelurile de electroliți devin prea scăzute sau prea ridicate, aceștia pot provoca schimbări în echilibrul fluidelor. Este important să-ți adaptezi aportul de electroliți la cel de apă, așadar dacă bei multă apă, este posibil să ai nevoie de o cantitate mai mare de electroliți. De asemenea, dacă faci sport zilnic, va trebui să înlocuiești electroliții pierduți prin transpirație cu alții noi.
ATENȚIE! Dacă vei consuma o cantitate mare de electroliți (de exemplu, din suplimente sau alimente sărate) și bei puțină apă, poți ajunge să reții mai multă apă în organism.
4. Asigură-te că dormi suficient
Odihna corespunzătoare se numără și ea printre trucurile simple de a elimina apa din organism. Conform cercetărilor, există o legătură directă între somn și nervii renali simpatici din rinichi, care reglează echilibrul de sodiu și apă. Oamenii de știință spun că somnul adecvat ajută corpul să controleze nivelul de hidratare și să minimizeze retenția de apă. În general, un adult are nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte pentru a-și menține sănătatea.
5. Redu cantitatea de sare și carbohidrați din dietă
Un aport ridicat de sare, în special din cauza alimentelor procesate, poate crește retenția de apă. Acest lucru este valabil mai ales dacă nu bei suficientă apă și nu faci exerciții fizice .
Pe lângă excesul de sare, nivelul ridicat de carbohidrați poate crește retenția de apă din organism. Așa cum am menționat mai devreme în acest articol, carbohidrații sunt stocați în mușchi și ficat sub formă de glicogen, care absoarbe foarte multă apă. În plus, carbohidrații provoacă o creștere a hormonului insulină, care poate crește retenția de sodiu și reabsorbția apei în rinichi.
6. Consumă alimente bogate în potasiu
7. Suplimente de magneziu pentru eliminarea apei
Magneziul este un mineral și electrolit esențial pentru funcționarea organismului, având un rol important la nivel cerebral, muscular și circulator. Unele studii arată că magneziul poate reduce retenția apei, ajutând la menținerea echilibrului hidric al corpului. Pentru a evita deficiențele de magneziu, nutriționiștii îți recomandă să consumi alimentele bogate în acest mineral, precum ciocolată neagră, legume cu frunze de culoare verde închis, nuci și cereale integrale. În unele cazuri, și suplimentele de magneziu pot fi de folos.