MENIU

Cel puțin 200 de oameni au fost uciși de o bandă de tâlhari înarmați - O țară întreagă este terorizată

Nigeria

Cel puţin 200 de oameni au fost ucişi în mai multe sate din statul Zamfara, din nord-vestul Nigeriei, în timpul unor atacuri de răzbunare comise de bandiţi înarmaţi după raidurile aeriene din această săptămână ale armatei asupra ascunzătorilor lor, au declarat sâmbătă locuitori ai zonei, transmite Reuters.

Locuitorii au avut acces în satele lor sâmbătă, după ce armata a preluat controlul asupra comunităţilor pentru a organiza funeralii în masă, au declarat aceştia agenţiei Reuters. Guvernul local a anunţat că 58 de persoane au fost ucise în timpul atacurilor.

Ummaru Makeri, un localnic care şi-a pierdut soţia şi trei copii în atac, a declarat că circa 154 de oameni au fost înmormântaţi. Alţi locuitori au declarat că numărul total al celor ucişi este de cel puţin 200.

Reuters a relatat vineri că cel puţin 30 de oameni au fost omorâţi zona guvernamentală locală Anka, în Zamfara, când peste 300 de bandiţi înarmaţi, pe motociclete, au luat cu asalt joi opt sate şi au început să tragă în oameni.

Armata a anunţat că a efectuat raiduri aeriene luni dimineaţa asupra unor ţinte în pădurea Gusami şi în satul Tsamre, din statul Zamfara, ucigând peste 100 de bandiţi, inclusiv doi dintre capii lor, după ce au primit informaţii despre locul în care se ascundeau aceştia.

Nord-vestul şi centrul Nigeriei sunt de mai mulţi ani teatrul unor acte comise de criminali cunoscuţi local drept "bandiţi", care atacă, jefuiesc şi răpesc locuitori, cărora le fură vitele şi le dau foc la case, aminteşte AFP.

Mai multe articole despre:
nigeria zamfara