MENIU

Cel puțin 17 morți după naufragiul unui vas - Accident naval foarte grav

Accident naval

Corpurile a 17 migranţi haitieni au fost găsite fără viaţă, iar alte 25 de persoane au fost salvate pe mare într-o operaţiune specială care a continuat duminică după ce o navă s-a scufundat în largul insulelor Bahamas, au anunţat autorităţile de la Nassau, transmite AFP.

Vasul, care "s-a răsturnat din cauza mării agitate", potrivit comunicatului difuzat de premierul Philip Davis, părăsise cea mai populată insulă a arhipelagului "cu aproximativ 60 de oameni la bord".

Dintre victime, 15 sunt femei, iar un bărbat şi un copil şi-au pierdut, de asemenea, viaţa în acest accident.

"Presupunem că destinaţia lor finală era Miami, în Florida", a adăugat şeful guvernului din Bahamas.

Bahamas, un arhipelag de 700 de insuliţe (dintre care 39 locuite) situat la 80 de kilometri sud-est de coastele Floridei şi la nord de Cuba, sunt utilizate în mod regulat ca teren de tranzit de către migranţii care încearcă să ajungă în Statele Unite.

În Haiti, o ţară lovită de criminalitatea bandelor, unde aproape jumătate din populaţie suferă de insecuritate alimentară, mulţi locuitori încearcă regulat să ajungă ilegal în Florida pe mare, făcând adesea escală în Bahamas sau în Insulele Turks şi Caicos, sub autoritate britanică.

Mai multe articole despre:
Accident naval