Cel mai nociv program de muncă a fost stabilit de oamenii de știință
Specialiștii avertizează că lucratul în ture de noapte poate avea repercusiuni asupra organismului. Chiar dacă nu îți dai seama, un astfel de program haotic îți va deregla ceasul biologic ceea ce va declanșa o serie de probleme de sănătate.
Specialiştii susţin că munca în ture presupune un efort de adaptare al organismului, însă din păcate unele funcţii ale corpului se pot adapta mai greu cu noul program.
„Persoanele care aleg să muncească în timpul nopţii trebuie să ştie că ceasul bilogic se dereglează şi apar în timp probleme: de îngrăşare. Cei care aleg să îşi desfăşoare activitatea atunci când de fapt ar trebui să doarmă sunt şi ţina bolilor de inimă, a accidentelor vasculare sau chiar a cancerului", Debra Skene de la Universitatea de stat din Washington.
Pentru a ajunge la acastă concluzie, cercetătorii de la Universitatea de stat din Washington și de la Universitatea din Surrey, au realizat un studiu pentru a vedea de ce se dezechibrează organismul oamenilor care muncesc în ture de noapte. La studiu au participat 14 participanți dintre care umătate au simulat pentru trei zile munca în ture de noapte, în timp ce cealaltă jumătate au lucrat la program normal.
Rezultatele au arătat că că cei care au lucrat în schimb de noapte și-au schimbat ritmul de 24 de ore al metaboliților găsiți în sistemul digestiv la 12 ore. Cu toate acestea, ceasul biologic din creier se schimbase doar cu două ore.
Unul dintre autorii studiului Debra Skene spune că efectele nocive nu sunt cauzate doar de ceasul biologic. Ea susține că dezechilibrul se instalează și datorită ceasurilor periferice găsite în diferite țesuturi ale corpului, cum ar fi în ficat, pancreas și tractul digestiv.
„Aceste ceasuri sunt influențate de schimbările produse de programul meselor și al somnului și cauzează o nepotrivire între ceasurile din corp și ceasul biologic", a adăugat Debra Skene.