MENIU

Cel mai bun baschetbalist american ţine, cu ochii în LACRIMI, un discurs EMOŢIONANT

Kevin Durant a fost desemnat cel mai valoros jucător în liga profesionistă de baschet americană în acest sezon. Discursul de primire a premiului a fost unul emoţionant.

Baschetbalistul Kevin Durant a cîştigat titlul de MVP - cel mai bun jucător al sezonului - în NBA. La ceremonia de decernare a ţinut un discurs emoţionant despre mama sa care se afla în tribună.

Durant este cunoscut pentru discursurile sale de o modestie proverbială, pentru declaraţiile foarte scurte, este complet opusul starului expansiv obişnuit. De data asta a reuşit să-şi cucerească complet audienţa cu o declaraţie simplă: el a amintit de sărăcia copilăriei şi de zbaterea teribilă a mamei sale care s-a chinuit de la 20 de ani să-i crească cum trebuie pe el şi pe fratele său.

"Nimic nu ne anunţa prezenţa aici. Tu, mamă, ne-ai făcut să credem. Ne-ai ţinut departe de pericolele străzii. Ne-ai pus mîncare pe masă. Tu nu mîncai uneori, dar mereu aveai grijă să ne hrăneşti pe noi. Te duceai la culcare flămândă. Te-ai sacrificat pentru noi. Tu eşti adevărata MVP".

Mai multe articole despre:
MVP emoţionant kevin durant