Anunţ important de la cei care se ocupă de cutremurele din România
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) organizează luni, alături de alţi parteneri, o serie de evenimente dedicate conştientizării şi măsurilor concrete de reducere a riscului seismic din România, sub egida ''O zi despre cutremure: perspective de reducere a riscului seismic''.
"Pe 4 martie 2019 se împlinesc 42 de ani de la cutremurul din 1977, care a produs cele mai mari pagube pe teritoriul României. Nu dorim ca acea zi să fie uitată, dar la fel de mult nu dorim ca ea să se repete", precizează reprezentanţii INFP, conform Agerpres.
Astfel, la Academia Română va fi organizat simpozionul "Cutremurele vrâncene; o provocare pentru geoştiinţe şi societate", în cadrul căruia vor fi făcute o serie de prezentări ştiinţifice şi va avea loc un panel de discuţii pe marginea unor tematici de acţiune concretă: ştiinţa şi tehnologia în folosul acţiunilor de reducere a riscului seismic şi securitate; educaţia ca mijloc de conştientizare şi creştere a rezilienţei; comunicarea şi percepţia riscului seismic.
Mai multe articole despre:
cei care se ocupă de cutremurele