Cehia ar putea trimite militari în România sau Slovacia. Cine face anunțul
Jana Cernochova, ministrul ceh al apărării, a anunțat, marți, că trupe ale armatei ar putea fi desfășurate în cadrul unei unități NATO în Slovacia sau în România, relatează seznamzpravy.cz.
O opțiune este România, a doua este Slovacia. Cred că ne dăm seama care este mai aproape din punct de vedere geografic, geopolitic. Acesta este un mic semnal privind direcția la care ne gândim, a declarat Jana Cernochova.
Ministrul ceh al apărării a precizat că o decizie finală privind orice desfășurare de forțe va trebui să fie luată de guvern și parlament.
Ministrul slovac de externe Ivan Korcok a declarat, la sfârșitul lunii ianuarie, că NATO ia în considerare desfășurarea unor trupe în Slovacia, alături de alte țări de pe flancul său estic, ca răspuns la consolidarea militară rusă în apropierea Ucrainei.
Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat că va trimite mai multe trupe americane în România, dar și în Polonia, în cazul în care Rusia invadează Ucraina. SUA vor trimite 1.000 de soldați în România, primul convoi american sosind în baza „Mihail Kogălniceanu” din Constanța în februarie.
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron a anunțat că Franța e pregătită să trimită trupe în România.
În cadrul NATO ne vom angaja în noi misiuni și de a ne asuma responsabilitatea în misiuni de tip prezenţă înaintată consolidată, mai ales în România, dacă asta va fi decis, a declarat preşedintele Franţei.
Bogdan Aurescu a afirmat că prezența sporită a NATO trebuie să aibă loc cât mai curând şi a salutat disponibilitatea Franţei de a contribui cu trupe NATO pe teritoriul României.