MENIU

Cea mai veche sticlă de vin are 1693 de ani. Efectul pe care l-ar avea dacă ar fi băută

Muzeul Istoric al Palatinatului din Germania adăposteşte cea mai veche sticlă nedesfăcută de vin. Conţinutul acesteia a rămas neatins de 1.693 de ani.

Sticla de un litru şi jumătate a fost îngropată într-un mormânt al unui nobil roman aflat lângă oraşul german Speyer. Sticla se mai numeşte şi Römerwein aus Speyer. Cercetătorii estimează că acesta datează din anul 325 e.n., scrie Atlas Obscura.

Vinul a fost cel mai probabil realizat din strugurii locali care au fost plantaţi în timpul regimului romani. Se găsesc şi alte plante a căror identitate nu a fost scoasă la iveală, probabil pentru gust sau cu rol de conservare. Reziduul dinăuntru nu se mai poate numi însă vin. Conform imaginii de mai jos, este o masă solidă, întunecată şi un lichid albicios; dar chiar şi supravieţuirea acestui reziduu este fără precedent.

Este o sticlă care a rămas închisă ermetic, cu un dop de ceară şi un strat gros de ulei de măsline care au prevenit evaporarea conţinutului, scrie Descoperă.ro.

Dar se poate bea ce a rămas? La nivel microbiologic, da. Cercetătorii spun că este destul de sigur că nu te va omorî, deşi vinul nu va avea gust bun. Desigur, aceasta este o întrebare ipotetică, întrucât cei de la muzeu nu doresc să deschidă sticla nici măcar pentru cercetători.