MENIU

Cea mai simplă reţetă de ciulama de ciuperci: Toată lumea face această mare greşeală

Vă prezentăm o reţetă delicioasă de ciulama de ciuperci. Deşi toată lumea pune făina direct sosul lăsat de ciupercile călite, nu este indicat să faceţi acest lucru, întrucât făina nu se dizolvă cum trebuie şi se formează cocoloaşe. Sfatul nostru este să dizolvaţi făina cu puţină apă rece înainte de a o pune peste ciuperci.

Ingrediente pentru ciulama de ciuperci:

500 g ciuperci champignon
2 linguri făină
100 ml smântână
2 linguri ulei
1 ceapă potrivită
1 legătură pătrunjel verde
sare
piper

Mod de preparare al reţetei de ciulama de ciuperci:

Se curăţă ceapa, se taie mărunt şi se căleşte în ulei bine încins până se înmoaie. Se adaugă ciupercile curăţate, spălate şi tăiate felii subţiri şi se călesc până scade zeama lăsată.

Separat, se dizolvă făina cu puţină apă rece, apoi se toarnă peste ciuperci. Se mai completează cu apă caldă, se condimentează cu sare şi cu piper, după gust, şi se lasă să fiarbă până începe să se îngroaşe sosul.

În momentul servirii, poţi adăuga smântână la ciulama de ciuperci şi se decorează cu pătrunjel verde tocat. Se serveşte cu mămăligă caldă, conform clickpoftabuna.ro.

Mai multe articole despre:
reţetă ciulama ciulama cu ciuperci