MENIU

Cea mai bună ciorbă de perișoare - Rețeta tradițională românească

Cea mai bună ciorbă de perișoare - Rețeta tradițională românească.

 
Ciorba de perișoare se află printre felurile preferate de români. Rețeta tradițională pentru ciorba de perișoare, fie că este acrită cu borș, zeamă de varză sau dreasă cu smântână, nu dă greș niciodată.
 
 
Ciorba de perișoare tradițională - Ingrediente
 
 
1 kg carne tocată amestec porc-vită
2 buc ouă
1.5 legături pătrunjel
50 gr orez
2 buc ceapă
după gust sare
după gust piper
1 buc morcovi
1 buc țelină
1 buc pastarnac
400 gr roșii Cherry din conservă
1 buc cartofi
2 linguri pastă de roșii
după gust borș
5 l apă
***Cantitățile pentru ingrediente sunt pentru 10 porții de ciorbă de perișoare.
 
 
Ciorba de perișoare tradițională - Mod de preparare
 
 
Pasul 1 - Curățăm și spălăm toate legumele pentru ciorbă. Cartoful se taie cubulețe potrivite că mărime. Morcovul, țelină, o ceapă și pastarnacul se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari, dar la fel de bine se pot tăia și cubulețe. Aici depinde de gustul fiecăruia dintre noi.
 
Pasul 2 - Într-o oală mai mare, punem circa 5 litri de apă, legumele tăiete și roșiile cubulețe și lăsăm să fiarbă, până când legumele sunt aproape pătrunse.
 
Pasul 3 - Între timp, pregătim carnea pentru perișoare. Într-un castron punem carnea tocată. Adăugăm orezul spălat bine, o ceapă curățată și dată pe răzătoarea cu ochiuri mari, 2 ouă, jumătate de legătură de pătrunjel tocat mărunt, sare și piper după gust.
 
Pasul 4 - Omogenizam bine compoziția și lăsăm deoparte circa 5 minute. Cu mâna umedă formăm biluțe rotunde, pe care le lăsăm deoparte până când legumele sunt aproape fierte. Când legumele sunt aproape fierte, adăugăm perisoarele. Lăsăm să mai dea în câteva clocote, până când carnea și orezul sunt fierte.
 
Pasul 5 - Adăugăm apoi pastă de tomate și borșul pe care l-am fiert în prealabil. Dacă este nevoie, se mai adaugă sare după gust. Oprim focul și adăugăm deasupra o legătură de pătrunjel tocat mărunt.
 
Dacă se dorește, ciorba de perișoare se poate servi cu smântână și ardei iute.
 
Sursa