Cea mai bună actriţă din Franţa este din Dărmăneşti, Bacău. Cine este românca care a devansat-o pe celebra Sophie Marceau
Băcăuanca Anamaria Vartolomei a fost desemnată cea mai bună actriţă din Franţa, la gala de decernare a Premiilor Lumieres, pentru rolul din filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan şi câştigător al Leului de Aur la Veneţia.
Premiile Lumières sunt acordate de presa internaţională de film, iar aceasta a fost cea de-a 26-a ediţie.
Anamaria Vartolomei a fost desemnată câştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă, devansând nume mari din cinematografia franceză, precum Sophie Marceau sau Virginie Efira.
De asemenea, „L’Evénèment” a fost desemnat cel mai bun film francez al anului 2021.
El va putea fi văzut în 2022 şi în cinematografele din România.
„L’Evénèment” spune povestea din romanul scriitoarei Annie Ernaux, privind experienţa sa din timpul unui avort, pe când procedura era ilegală în Franţa anilor ‘60, iar acesta a fost primul rol principal pentru românca Anamaria.
Actriţa Anamaria Vartolomei s-a născut în 1999 şi a copilărit în satul Plopu (Dărmăneşti) din judeţul Bacău până la 6 ani. Părinţii săi emigraseră în Franţa încă de când ea avea 2 ani, astfel că a rămas în grija bunicilor, după care, la 6 ani, a plecat şi ea la părinţi în Franţa.
A descoperit actoria la şcoală şi a debutat la vârsta de 10 ani, la Paris, în filmul „Mică mea prinţesă”, alături de celebra actriţă franceză Isabelle Huppert.
Pe 27 decembrie 2021, Primăria Dărmăneşti i-a acordat distincţia „Oameni de valoare ai oraşului Dărmăneşti”.