MENIU

Ce VRAJĂ e asta? Îți controlezi telefonul bătând din CĂLCÂIE ca în VRĂJITORUL DIN OZ

Pentru toți cei care caută o metodă ușoară de a ieși din situații dificile, Dorothy vine cu o soluție pe cât de ingenioasă, pe atât de simplă: trebuie doar să bați din călcâie de trei ori.

În ultimul timp se poate observa o creștere importantă în numărul aplicațiilor menite să vă scoată dintr-o situație ciudată sau chiar o potențială situație dificilă. Mai întâi au apărut aplicațiile care trimit instant coordonatele tale prietenilor. Apoi a apărut oja cu ajutorul căreia femeile putea să-și dea seama dacă li s-au pus droguri în băutură. Acum avem parte de Dorothy, un dispozitiv complet diferit față de majoritatea celor purtabile care se activează în momentul în care bateți de trei ori din călcâie.

După cum am spus devreme, scopul principal al lui Dorothy  este de a vă scoate din situații limită; pentru moment. Aceasta  constă dintr-un mic dispozitiv care se atașează la încălțămintea voastră (Ruby) și o aplicație. Ruby include un micro-chip Arduino denumit LightBlue Bean, un accelerometru și o baterie iar conexiune cu aplicația instalată pe telefon se realizează prin Bluetooth.

Deocamdată sunt doar două lucruri pe care le puteți face folosind Ruby: puteți ...

Vezi ce știe să facă Dorothy și un clip video cu gadgetul pe site-ul playtech.ro

Mai multe articole despre:
bluetooth Dorothy arduino