Ce trebuie să știi despre certificatul energetic (P)
Certificatul energetic este obligatoriu încă din 2013 pentru toți cei care dețin clădiri/părți de clădire/apartamente și vor să le închirieze sau să le vândă. Cu toate astea, există o mulțime de necunoscute referitoare la acest document și o mulțime de discuții contradictorii.
Mulți oameni consideră acest certificat de performanță energetică de-a dreptul inutil, aducandu-i o sumedenie de critici. Analizat în detaliu însă, certificatul energetic este foarte interesant și util, oferind informații relevante pentru cei care doresc să economisească energie (acest lucru conducând și la o economie de bani).
Informații utile despre certificatul energetic
Pentru a-ți oferi o claritate mai mare asupra certificatului energetic și asupra avantajelor oferite de acesta, am încercat să culegem câteva informații utile referitoare la el:
- Rolul certificatului energetic. Rolul documentului nu este, nici pe departe, acela de a atrage cât mai multe taxe la buget, ci este de a genera un consum cât mai mic de energie în timp, în condițiile în care societatea noastră este sufocată de poluare și începe să își termine resursele. Avantajul este direct și pentru proprietar, în condițiile în care va cheltui mult mai puțini bani pentru a obține confort termic
- Obligațiile care-i revin proprietarului clădirii. Proprietarul unei clădiri are mai multe obligații în momentul în care vrea să înstrăineze sau să închirieze clădirea. Una dintre obligații este predarea lui în original cumpărătorului. Pe baza acestui lucru se definește și obligația de a solicita și plăti acest act, prin angajarea unui auditor energetic atestat. Obligațiile continuă cu necesitatea de a depune la organul fiscal a unei copii după certificat, atunci când se înregistrează contractul de vânzare-cumpărare.
- Informațiile de pe certificatul energetic. Teoretic, informațiile de pe certificatul energetic sunt relativ simple. Cei care achiziționează acest document vor descoperi două notații: o notă cu cifre de la 1 la 100 și o clasă de eficiență energetică cu litere de la A la G. Nota de la 1 la 100 exprimă eficiența energetică a clădirii. Dacă nota este mare, clădirea este foarte eficientă energetic, ceea ce înseamnă că are un consum redus de energie. Clasa de eficiență energetică de la A la G este similar cu ceea ce știți dumneavoastră de la electrocasnice. Dacă o clădire este încadrată în clasa A, nu va consuma mai mult de 125 kWh/m2/an. Dacă este încadrată în clasa G, consumul poate să depășească 820 Wh/m2/an.
- Istoria certificatului de performanță energetică. În Europa, certificatul energetic este prezent încă din 2004. Inclusiv în Romania se putea obține acest document în urmă cu câțiva ani, însă nu era obligatoriu. Din 2013 a devenit obligatoriu și la noi, iar din februarie 2016, pentru clădirile vizitate frecvent de public (indiferent de natura proprietății, de stat sau privată) a apărut obligativitatea să fie afișat acest document într-un loc vizibil..
- Auditorul energetic. Auditorul energetic atestat este persoana care este are voie conform legii să emită aceste documente. Auditorii energetici pot obține două grade profesionale. Auditorul de gradul I este singurul care are dreptul să emită certificate energetice pentru toate tipurile de imobile și pot întocmi un audit energetic.
- Elemente care decid eficiența energetică a clădirii. Există foarte multe elemente care trebuie să fie luate în calcul pentru a determina eficiența energetică a imobilului. Fiecare detaliu contează și este important ca certificatul energetic să fie realizat cu foarte mare atenție.
- Prețul unui certificat energetic. Prețul unui certificat energetic în București pentru un apartament este în jurul sumei de 200 lei (desigur, fiecare auditor energetic își poate stabili liber prețul pe o piață liberă).
Valabilitatea unui certificat de performanță energetică. Acest document este valabil 10 ani, în condițiile în care imobilul nu suferă modificări majore care să-i schimbe eficiența energetică. În cazul în care modernizați construcția și eficiența energetică se modifică (se îmbunătățește datorită modernizărilor), este foarte avantajos pentru dumneavoastră să solicitați unui auditor energet