Ce spune Traian Băsescu despre condamnarea fratelui său în primă instanţă
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că fratele său, Mircea Băsescu, a primit „o condamnare grea”, în condiţiile în care a susţinut că nu a luat niciodată bani, afirmând că fratele trebuie să respecte decizia tribunalului şi să recurgă la căile legale de atac.
"Este o condamnare grea, în condiţiile în care fratele meu susţine că nu a luat niciodată bani şi aşa au şi fost declaraţiile în fază iniţială, pe urmă s-au modificat. Trebuie să respecte decizia tribunalului şi să exercite căile de atac legale, apel la această decizie către Curtea de Apel", a declarat, pentru MEDIAFAX, fostul preşedinte Traian Băsescu.
Traian Băsescu a precizat că nu ştie dacă avocaţii fratelui său, Mircea Băsescu, au început demersurile necesare pentru a ataca decizia primei instanţe.
"Nu cred că până când apare tot documentul, motivarea se poate face acest lucru", a mai spus Traian Băsescu.
Mircea Băsescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în dosarul privind mita pe care ar fi luat-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Căpăţână a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa, în termen de zece zile de la comunicare.