Ce spune noul cod rutier: ai voie sau nu să mănânci la volan?
Din pricina timpului scurt, mulți dintre șoferi preferă să ia masa chiar la volan. Acest obicei încalcă vreo lege de circulație din codul rutier?
Vorbitul la telefon la volan este interzis, dar cum rămâne cu mâncatul? Legea nu explică clar și o eventuală amendă poate depinde de polițistul pe care-l întâlniți.
Legea spune că orice activitate care perturbă atenţia celui de la volan este interzisă şi este reglementată de articolul 99, alineatul 13, care clasifică drept contravenţie „lăsarea liberă în timpul condusului a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului”, explică auto-bild.ro.
În completarea acesteia vine legea din articolul 100, alineatul 10 care prevede că „efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţilor de sonorizare la un nivel de zgomot ce afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic.”
Dacă polițistul de la circulație care v-a văzut mâncând la volan consideră că acest obicei v-a făcut să lăsați liber volanul, vă poate amenda, potrivit digi24.ro.