Ce spune David Beckham despre căsnicia cu Victoria. Nimeni nu se aştepta
David Beckham a declarat că a învăţat să ignore informaţiile negative care circulă în legătură cu familia sa, însă a recunoscut că mariajul cu Victoria este "o muncă grea".
Într-un interviu acordat show-ului TV australian ''The Sunday Project'' David Beckham a declarat: "Am ajuns să ignor unele dintre lucrurile negative care se spun. Cred că dacă ne cunoaştem foarte bine unul pe celălalt, dacă ştim că avem susţinerea unor prieteni minunaţi şi a unei familii minunate, ceea ce trebuie să facem este să ne protejăm copiii; suntem foarte mândri de familie", a precizat fostul jucător al cluburilor Manchester United, Real Madrid şi Paris Saint-Germain.
Întrebat despre secretul căsniciei de 19 ani cu creatoarea de modă, Beckham a spus că, în opinia sa, "căsătoria presupune întotdeauna multă muncă".
"Copiii vor să le acorzi timp şi merită să le oferi timpul tău, iar noi muncim din greu şi considerăm că acesta este modul corect de a-ţi creşte copiii, să le dovedeşti şi să le arăţi că trebuie să depui mult efort pentru a avea succes", a adăugat Beckham.
Fostul fotbalist a subliniat că recent a participat alături de soţia sa la realizarea unei coperte pentru Vogue despre cei zece ani de carieră ai Victoriei în domeniul modei.
"Să fii căsătorit atâta vreme, ca în cazul nostru, este întotdeauna o muncă grea, toată lumea ştie asta, însă o faci să meargă", a spus fostul jucător amintind şi unele situaţii "dificile, cum ar fi călătoriile la distanţă, departe unul de altul".
Beckham a declarat totodată că dintre copiii pe care îi are cu Victoria - Brooklyn în vârstă de 19 ani, Romeo în vârstă de 16 ani, Cruz în vârstă de 13 ani şi Harper în vârstă de 7 ani, doar mezina pare să aibă cele mai multe şanse să îmbrăţişeze o carieră în fotbal. ''Ea joacă duminica, îi place, pentru că niciunul dintre băieţi nu joacă fotbal în afara şcolii''.
''Sunt un sentimental, ştiu că sunt puţin mai sever cu băieţii decât cu Harper'', a recunoscut Beckham precizând că este ironizat pe această temă atât de băieţii lui cât şi de Victoria.
Fostul fotbalist a acordat interviul pentru ''The Sunday Project'' cu puţin timp înainte de a se alătura ducelui şi ducesei de Sussex care participă în această perioadă în Australia la Invictus Games, o competiţie sportivă dedicată soldaţilor răniţi pe front şi invalizilor de război.
''Este incredibil faptul că Harry aduce aici ceva ce schimbă vieţile oamenilor şi mă duc acolo atât ca ambasador al competiţiei, cât şi ca fan'', a spus Beckham.
El a amintit că a ajuns în Afganistan în urmă cu câţiva ani şi i-a lăudat pe soldaţi pentru ''curajul, disciplina şi rezistenţa incredibilă''.
''Sportul este un instrument atât de puternic prin care (veteranii) au ocazia să depăşească rănile şi situaţiile dificile prin care au trecut'', a subliniat David Beckham.